15/05/2019

Bateria de la ceas

Mi s-a terminat bateria de la ceas în urmă cu două luni. Continui să îl port și să mă întreb dacă are sau nu sens să o schimb. Ceasul îl purtam ca simbol, să îmi amintească că timpul vieții e prețios. Acum că nu mai măsoară trecerea timpului, îl port și îmi amintește că timpul vieții e prezent.
08/05/2019

Pentru că nu ne cunoaștem, ne credem uneori mici

Pentru că nu ne cunoaștem, ne credem uneori mici și pentru că credem că ne cunoaștem, ne credem uneori mari.
29/04/2019

Întâlnirea cu ceea ce nu cunoaștem – ”Știi tu asta?”

Îmi spunea cineva odată, cu pasiune și oarecare emfază ”Noi suntem scânteie din Dumnezeu!” și am simțit în spațiul meu interior uimire și un soi de nesiguranță. Știu ce este aceea scânteie, dar… Dumnezeu? Știu despre El, dar cunosc doar scântei de prezentă a Lui în existența mea, dincolo de preconcepții sau de alte lucruri învățate de la alții! Dacă eu cunosc doar clipe, în care l-am simțit prezența, ar trebui să mă cunosc și să Îl cunosc ca să fac afirmația că sunt scânteie din El… Nu contest, doar că pentru mine, atât cât pot cuprinde acum, să spun […]
18/04/2019

Mai împlinitor…

Mai împlinitor decât să fii iubit, e să te iubeşti.Mai complet decât să ai şi să ştii, e să fii.
15/04/2019

Căutăm

Căutăm fără să ştim că avem nevoie de reprezentări concrete ale conţinuturilor noastre de suflet. Şi căutăm şi găsim şi iubim cum n-am mai iubit, un om, un pom, un obiect, orice reuşeşte să găsească în exprimare, măcar în parte ceea ce sufletul nostru tânjeşte să vadă ”cu ochii lui”. Ne ataşăm aşadar de aceste reprezentări, oarecum prelungiri ale sufletului nostru în contact cu lumea şi ne transferăm treptat în detalii mici, în convingerea că celălalt este… tot ce iubim. Realitatea pe care ne suntem datori să o recuperăm, este că suntem noi. Şi lor, celor iubiţi le suntem datori, […]
08/04/2019

După o vreme…

O vreme, întrebările mele au fost despre ce vreau eu de la viață. Și am tot vrut și am tot muncit și am tot împlinit… și a venit un moment în care mi-am dat seama, că fiind câștigătoare cu mine, poate fi perdant în raport cu Viața. Am învățat apoi, că mersul prin viață e despre a înțelege ce vrea Viața de la noi. E mersul smerit, inteligent și blând, în care ești mai mult purtat și mai puțin porți și apoi de la o vreme, devii aproape impersonal – o poartă.
01/04/2019

Prezent

Ce purtăm în suflet e prezent, indiferent când s-a întâmplat.
30/03/2019

Întrebări grele

Doamne, te rog trezește-mă și privește-mă...
25/03/2019

Asumare

Să faci bine, te expune față de tine, pentru că vezi locul din suflet în care te afli în momentul în care acționezi. Mi s-a întâmplat să fac bine fără să mă gândesc prea mult nici la ce, nici de ce. Un bine simțit, nu gândit, în spatele căruia nu se afla conștient nicio așteptare de răspuns. Alteori, binele făcut era o nevoie și o urgență mai mare a mea decât a celui căruia adresam gestul. Indiferent de locul din care acționăm, binele răspunde întotdeauna, cu bine, chiar dacă uneori ne rănește răspunsul, pentru că nu e niciodată vorba despre […]
18/03/2019

Sursa bucuriei

Bucuria nu vine din lucruri mărunte. Bucuria în sine e un lucru mare, a cărei sursă e cu siguranţă în altă parte decât în lucruri mărunte. Mai curând aş spune ca vine din actul măreţ şi curajos de a nu gândi “despre” ci a fi prezenţi noi cu noi, într-un moment, o scânteie de timp, poate într-adevăr facilitată de un lucru mărunt. Un moment în care nimic nu caută, un moment care e perfect aşa cum e şi nu înţelegem nici măcar asta. Să nu confundăm aşadar lucrurile… mari şi mici si să le dăm valoare de bucurie… lor. 
12/03/2019

Despre “about”

Despre “about” tot caut...
05/03/2019

Dor de acasă

Nu-s fericită dar nici nefericită nu-s,
Şi am de toate dar parc-aş vrea ceva în plus...
27/02/2019

Un comportament corect

Un comportament corect, nu ne absolvă de consecințele realității noastre interioare.
16/02/2019

Drumul cunoaşterii de sine

Drumul cunoaşterii de sine e un drum în care devenim din ce în ce mai frumoşi şi mai smeriţi. Începem prin a nu ne recunoaşte în ceea ce admirăm la alţi oameni, apoi a nu ne recunoaşte în ceea ce detestăm la ei, pentru ca la un moment dat, să ne găsim puterea şi curajul de a ne privi direct şi de a ne afla cât de imperfecţi şi de frumoşi suntem. Şi continuăm mereu să mergem înainte, pentru că această aflare conţine promisiunea odihnei de a fi compleţi.