Mă duc pe unde se deschide cale,
Și-mi pare că-i la vale
Și asta pentru că de pe pământ privesc,
Cu ochiul omenesc.
Din cer de aș privi, se poate,
Ar fi un pisc mai mare decât toate,
Pe care-l cuceresc căzând,
Din spațiul răsturnat al lumii,
În spațiul nefiresc de blând,
Al unui cer ce poartă soare
Și libertate și culoare.