Se spune că la finalul vieții, totul devine foarte clar. Uneori finalul vieții noastre, alteori al cuiva drag, e aproape același lucru din perspectiva clarității pe care o aduce, doar că la altă scară. Sensul profund, invizibil până atunci al unor oameni în viața noastră, oportunități care meritau ratate, încrâncenări pentru lucruri care.. brusc nu există și nici nu au vreo relevanță.. Oare cum facem de blurăm acea claritate în viața de zi cu zi? Dacă am ști, am avea șansa să trăim ca și cum, acea limită dintre a fi și a nu fi, s-ar dizolva în ceea ce este esențial din tot ceea ce pare a fi prezentul.