Îmi spunea cineva odată, cu pasiune și oarecare emfază ”Noi suntem scânteie din Dumnezeu!” și am simțit în spațiul meu interior uimire și un soi de nesiguranță. Știu ce este aceea scânteie, dar… Dumnezeu? Știu despre El, dar cunosc doar scântei de prezentă a Lui în existența mea, dincolo de preconcepții sau de alte lucruri învățate de la alții! Dacă eu cunosc doar clipe, în care l-am simțit prezența, ar trebui să mă cunosc și să Îl cunosc ca să fac afirmația că sunt scânteie din El… Nu contest, doar că pentru mine, atât cât pot cuprinde acum, să spun […]

Mai împlinitor decât să fii iubit, e să te iubeşti.Mai complet decât să ai şi să ştii, e să fii.

Căutăm fără să ştim că avem nevoie de reprezentări concrete ale conţinuturilor noastre de suflet. Şi căutăm şi găsim şi iubim cum n-am mai iubit, un om, un pom, un obiect, orice reuşeşte să găsească în exprimare, măcar în parte ceea ce sufletul nostru tânjeşte să vadă ”cu ochii lui”. Ne ataşăm aşadar de aceste reprezentări, oarecum prelungiri ale sufletului nostru în contact cu lumea şi ne transferăm treptat în detalii mici, în convingerea că celălalt este… tot ce iubim. Realitatea pe care ne suntem datori să o recuperăm, este că suntem noi. Şi lor, celor iubiţi le suntem datori, […]

O vreme, întrebările mele au fost despre ce vreau eu de la viață. Și am tot vrut și am tot muncit și am tot împlinit… și a venit un moment în care mi-am dat seama, că fiind câștigătoare cu mine, poate fi perdant în raport cu Viața. Am învățat apoi, că mersul prin viață e despre a înțelege ce vrea Viața de la noi. E mersul smerit, inteligent și blând, în care ești mai mult purtat și mai puțin porți și apoi de la o vreme, devii aproape impersonal – o poartă.

Ce purtăm în suflet e prezent, indiferent când s-a întâmplat.